-Copila mea, ai privit cerul, în dimineaţa asta? Ai văzut norii?

-Nu ai venit la mine ca să- mi vorbeşti de nori!

-Stăpâna mea, mânia ta e mare... nu îndrăznesc să- ţi cer...

-Nu- mi cere milă, nu pentru ei! Tot ceea ce îşi imaginează, fiecare gând ascuns şi dorinţă pe care o poartă în ei se întâmplă. Văd filmele produse de imaginaţia lor şi se excită când au în faţa lor imagini în care o femeie e batută şi violată, fără să- şi dea seama că în apartamentul de lângă ei, deja se întâmplă. Toate crimele şi răboaiele pe care le privesc cu entuziasm sunt atât de aproape de ei. Tot ce îşi doresc aceşti oameni e să mănânce şi să se împreuneze. Neagă totul şi- l învinuiesc pe Dumnezeu! Ştiu ei cine e Dumnezeu? Mânia mea nu e mare! Ar fi pierit de mult, dar poartă în ei fărâma aceea ruptă din Dumnezeu. Da. E mânie ceea ce simt şi milă... fără să- şi dea seama în mintea lor îşi creează propria apocalipsă. Menirea noastră este de a- i gasi pe cei puţini şi să rezidim...