...te văd atât de pierdut între vanitate şi iubire. Şi totul doare. Totul e doar un cântec asurzitor, în care nici măcar nu- i pricepi versurile... Suferi! Te văd! Te simt! Nu pot schimba nimic. Singura mea vină a fost că am iubit ceea ce credeam că eşti. Nu am ştiut că eu sunt judecătorul vieţii tale. credeam că rolul meu e să te ajut să te regăseşti, dar nu. M- au trimis, în viaţa ta şi te- au lăsat să mă faci să sufăr pentru a putea să dau pedeapsa pe care o meriţi. Ai încă timp să dai înapoi. Mai sunt doar doi ani... şi apoi vor veni EI. Jumătate din tot ce ai, din tot ce iubeşti şi urăşti va fi pus sub pământ. Vor creşte flori şi Soarele va sta sus. În jurul tău oamenii vor râde, dar tu vei uita să zâmbeşti. Sunt judecătorul tău! Pedeapsa ta nu plăteşte lacrimile mele, ci doar ale celorlalţi pe care i- ai rănit. Tu crezi că nu poţi fi învins, că poţi să cumperi până şi suflete, că poţi să- i faci pe alţii sclavi. De azi, încep să îţi apară lanţuri la mâini, la picioare, la suflet... Pedeapsa ta e lungă şi vei trăi atât cât trebuie!

                   Te văd, copila mea, atât de tăcută... Începi să laşi în urmă tot ce e uman. Te văd şi cunosc durerea mută din spatele tăcerii tale. Ochii tăi sunt tot mai reci şi totul urlă în tine... Sunt aici, copila mea! Cad în genunchi în faţa magiei fiinţei tale. Nu merit să fiu protectorul tău. Mă simt neputincios când nu pot să- ţi alin durerea. În noaptea asta braţele mele vor fi patul tău. Palmele mele îţi vor ascunde lacrimile. Suferinţa e dată celor puternici, copila mea. Nu- ţi fie teamă să o arăţi. Nu, în faţa mea. Sunt aici. Nu pot fi în locul tău, dar pot să- ţi fiu alături. Sunt aici, copila mea...

                              ...mii de şoapte pierdute în tăcerea nopţii, mii de atingeri asunse în întuneric, mii de lacrimi căzute în palmele tale, mii de clipe fără linişte, mii de gânduri, mii de zâmbete, mii de bătăi de inimă... Devi, eşti tu! Strânge- mă în braţe! Pune capul pe pernă, alături de mine. Lasă- mă să adorm pierdută în privirea ta. Devi... Nu, nu voi spune acele cuvinte... Devi, eu nu sunt fără tine. Am nevoie să fii aici. Respiră odată cu mine, bea odată cu mine, mănâncă odată cu mine, iubeşte odată cu mine... Devi! Am să dansez pentru tine. Într- o altă viaţă... Nu... nu voi spune acele cuvinte... întreaga mea fiinţă urlă... sunt un monstru... sunt asemenea ţie... eşti aici şi timpul nu mai contează!

                                     

                        Îndrăzneşti să te apropii?! Să întrebi! Eşti atât de fragil, dar vrei să păşeşti alături de mine. Vrei să cunoşti adevărul. Eşti doar un copil. Mă urmăreşti, sperând să te poţi strecura, o dată cu mine, dincolo de Porţile Mari. Vrei să cunoşti misterele Camerelor Întunecate. Nimeni nu poate atinge Lumina, fără a se naşte în Întuneric. Darul Vieţii şi al Morţii e doar pentru cei care cred cu adevărat, pentru cei care nu se pierd în Întuneric. Întunericul aduce înţelepciune celor care îl ascultă. Sunt multe capcane, multe plăceri ascunse, multe suferinţe, râsete şi lacrimi, dar tu, să nu întârzii prea mult în Camerele Întunecate. Treci dintr- una în alta. Doreşte- ţi Lumina, iubeşte- o! Lasă- ţi gândurile să coboare în inimă. Fii Lumină şi toate uşile se vor deschide! Nu alerga în urma mea. Fiecare are propriul drum. Crede doar, fără îndoială, fără dorinţe. Acceptă darurile. Acceptă îngerul şi demonul din tine. Vorbeşte cu fiecare din ei şi nu- l subjuga pe niciunul. Învaţă să faci bine, învaţă să pedepseşti. Darul tău e mare, foloseşte- l cu înţelepciune! Fii ceea ce eşti! Fii stăpân! Lumea asta e a noastră! Sunt legi pe care nu le putem încălca. Învaţă de ce eşti aici. Primeşte darul, Fiu al Luminii!

                          ....din lumea mea totul pare că s- a întâmplat acum mii de ani, departe... şi vă privesc... eram ca voi... sau cel puţin îmi doream să fiu... Acum totul e altfel. Îmi place să mă joc. Îmi place să vă privesc. Îmi place să mă joc cu ceea ce voi credeţi că e realitatea. Sunteţi atât de orbiţi de lumină, încât nu vedeţi mocirla în care vă scăldaţi. Ceea ce voi numiţi viaţă... Viaţă! Voi aveţi distanţe, aveţi timp... nu ajungeţi niciodată nicăieri, niciodată la timp... şi vă grăbiţi... Sunteţi atât de frumoşi în cuşca pe care singuri aţi creat- o. Sunteţi orbi, sufletele voastre sunt oarbe... sunteţi Fii ai lui Dumnezeu! Şi voi vă îngrădiţi! Nu aveţi curajul să fiţi ceea sunteţi cu adevărat!... Nici măcar o clipă nu vă opriţi să vă priviţi. Nu simţiţi niciodată eternitatea din voi. Nu sunteţi în stare să vă asumaţi dumnezeirea din voi! Vă spuneţi simplu oameni, noi vă spunem nihil... şi ne place să ne jucăm, ni se permite să ne jucăm... Din când în când, printre voi întâlnim şi Fii ai lui Dumnezeu. Nu îndrăznim să- i privim. Nu îndrăznim să ne apropiem. Îi simţim. Simţim toată eternitatea din ei, Viaţa! Sunteţi orbi! Nici măcar pe ei nu- i acceptaţi. Nu, voi nu puteţi accepta printre voi pe cei care trăiesc în afara timpului, dincolo de ceea ce voi numiţi Viaţă. Moartea e un dar. Moartea nu o merită oricine. De asta veţi veni din nou aici, veţi plânge iar şi iar până veţi fi ceea ce sunteţi cu adevărat. Nihil! Incetaţi să mai fiţi nihil! 

                           Timpul nu există! Distanţele sunt doar iluzii. Sunt în lumea mea, sunt în lumea voastră, sunt în Rai, sunt în Iad. Asta e realitatea, tot ceea ce e dincolo de Timp şi Distanţe. Vă e teamă de Moarte. Moartea nu face nimic decât să vă pună în faţa realităţii. Sunteţi atât de frumoşi, e atâta dumnezeire în voi, dar sunteţi orbi...

                         Vă privesc... doare să fiu ceea ce sunt... mi- ar fi plăcut uneori, să fiu oarbă ca voi... poate jocul ar fi fost mai blând... Fii ai lui Dumnezeu...

                      "Nu te trezi, scumpa mea rază de soare. Eram doar în trecere... vroiam doar să ating, să te ating... mi- era dor să te văd zâmbind. Zâmbeşti şi ochii tăi sunt închişi... Dormi. Mâine, totul ţi se va părea un vis. Am trecut doar să... Ştiu, raza mea dulce de soare, că singurătatea aceea e încă în tine. Îţi place să crezi că nu mai e, dar e acolo. Am venit să ating acel loc gol. Nu te trezi! Nu rămân mult. Simţi trupul ei cald lângă tine şi o strângi în braţe, dar în visul tău, ştii că nu ea e cea care te atinge...
                       Sunt aici, cu tine, pentru câteva clipe. Locul acela gol din inima ta... îl simt... tot ce vroiam era să- ţi spun: Sunt aici, raza mea dulce de soare! Şi acum, dormi! Visează! Ai să mă vezi mâine şi acolo, în locul acela gol din inima ta, vei înţelege că nu ai visat, că am fost aproape de tine, că te- am atins... Dormi, raza mea dulce de soare!"
                                                                                                   21.08.2013

                           Vreau să vă spun o poveste. O poveste a mea... o poveste despre viaţă şi moarte... Nu ştiu cum se face, dar se pare că am trăit şi am murit de mai multe ori. Ştim cu toţii ce înseamnă să trăieşti... dar, să cunoşti moartea?... până la urmă nu e atât de grav. Totul se opreşte...

                         Mă întreb doar atât, oare când se va sfârşi acest joc? De fiecare dată când mă întorc la viaţă, ceva din mine lipseşte. Golul din mine e din ce în ce mai mare şi mi- e atât de greu să iubesc. Uneori am impresia că trupul meu e doar un sicriu gol. Uneori eu nu mai sunt... eu nu mai trăiesc, eu doar mă mint... Poate moartea a luat prea mult din mine... poate am trăit de prea multe ori... sau poate viaţa e cea care mă fură şi moartea încearcă să vindece rănile facute...

                            ... poate nu e o poveste...

                                                                                                      07.05.2013

"Devi, ştii că am fost rănită. Am cerut răzbunarea! Când o voi primi?"

"Oricând vrei. Sufletul lui e acum al tău. Du- te! Coboară cu el până la porţile Iadului şi fă- l să ardă! Urcă cu el până la porţile Raiului şi fă- l să vadă ceea ce niciodată nu va atinge! Lasă- l orb în lumea asta! Pune semn deasupra lui să nu- i aducă nimeni fericirea! Sărută- l pentru ultima oară şi sădeşte în el singuratatea!"

"Eşti atât de tăcută, copila mea, în ultima vreme. E ceva ce îţi doreşti? Ceva de care ai nevoie? E cineva care te- a făcut să suferi? Cere- mi orice şi va fi al tău!"

"Nu, Devi. Nu vreau nimic şi nu e nimeni care să mă atingă..."

"Tăcerea ta urlă! Ce e, copila mea?"

"Simt furtuna care se apropie..."

"E prima ta luptă, copila mea, dar ştiu că eşti destul de puternică ca să învingi."

"Nu e despre cine câştigă sau pierde, mă gândeam doar la sufletele celor nevinovaţi care vor suferi."

"Sunt alături de tine din ziua în care te- ai născut şi îţi jur, nu am vazut nicăieri şi la nimeni o lumină atât de frumoasă ca cea din sufletul tăa. Ţi- au luat totul! Te- au târât prin noroi! Toţi sunt vinovaţi! De ce crezi că merită milă?"

"Pentru că sunt oameni şi oamenii au suflete oarbe...

                                                                                                                       02.05.2013

                             ...ai ştiut totul, din clipa în care m- am născut. Ai fost acolo. Mi- ai urmărit fiecare pas, fiecare cădere... ai ştiut cine sunt, ce sunt. De ce doare atât de mult? Nici măcar femeile care nasc nu ştiu ce înseamnă cu adevărat durerea... totul începe cu moarte... viaţa e doar o iluzie, în care oamenii se lasă copleşiţi de durerea naşterii şi învaţă să le fie frică. Frica! Oamenii trăiesc cu frică. Oamenii uită cine sunt, ce sunt. Creaturi atât de frumoase ce trăiesc sub semnul fricii... oamenii nu se trezesc niciodată: se nasc, iubesc, urăsc, trăiesc cu frică şi mor! Oamenilor le este frică de cei ca mine, ca noi! Noi nu ne permitem frica! Purtăm în noi darul vieţii şi al morţii. Atingem suflete. Vedem trecutul şi viitorul. Vindecăm şi îmbolnăvim tot ce e în jurul nostru. Nu suntem nici demoni, nici îngeri. Ne- am născut la fel ca ei, din pântecele unei mame... dar aparţinem unei lumi departe de lumină, departe... 

                               ...ai ştiut totul. Ştii cine sunt. Ştiu cine eşti... Devi... Lumea asta e a noastră! ...  

                    " Am murit? Sunt încă vie? Singurele mele amintiri sunt visele cu tine... realitatea asta e atât de confuză... mi- e somn... tot ce vreau e să dorm, să mă pierd în vise... şi totul e confuz... Am murit? Mâinile îmi sunt reci. Închid ochii şi mi- e frig... pe scândurile ude se aude doar cum cade pământul transformat în mocirlă de atâta ploaie. Sunt vie... aud voci... lacrimile calde ale unor oameni ce au uitat să- mi spună că mă iubesc se pierd în ropotul ploii... e înmormântarea mea... Am murit? Toţi sunt grăbiţi. Preotul a plecat primul. Ceilalţi s- au speriat de tunete. Groparii s- au ascuns în capelă şi beau vinul ce trebuia să fie turnat peste mormântul meu... se aude doar ploaia... şi e frig... aţi ajuns cu toţii acasă şi v- aţi schimbat de haine. E cald şi hainele voastre sunt uscate... sicriul meu s- a umplut cu apă şi e frig... v- aţi şters ultimele lacrimi şi vă sorbiţi ceaiul fierbinte, în timp ce în mintea voastră s- a pierdut şi ultima amintire a zâmbetului meu... Am murit? Aud ploaia şi se lasă noaptea încet... e doar ploaia, nu mai e nicio voce... e atât de frig! Cimitirul e gol. În câteva cavouri şi- au făcut cuib şoarecii. Îi aud cum rod mâneca mucegăită a unei cămăşi. Sub o cruce căzută stă ghemuit un şarpe... Sunt vie! S- a oprit ploaia şi e trecut, deja, de miezul nopţii. Sunt atâtea stele în noaptea asta. E frig. E linişte. Cimitirul e gol. Privesc la mormântul meu. Au plecat înainte de a- l acoperi... vor veni mâine, când eu nu voi mai fi... vor îngropa un sicriu gol... veţi plânge lângă o movilă de pământ, fără să vă audă nimeni, pentru că eu voi fi departe... Sunt vie!"